Ora locală actuală în Berlin

Lumina zilei de-a lungul anului în Berlin

Știați că?

Berlinul a mutat ceasul, iar în șase săptămâni o duzină de țări l-au copiat

Germania gătește undeva între 550 și 600 de tone de carne döner în fiecare zi.

Industria rulează aproximativ 2,5 până la 3,5 miliarde de euro pe an și are aproximativ 60.000 de angajați. Există aproximativ 16.000 de magazine döner în Germania, dintre care numai Berlinul are undeva între 1.000 și 1.500 — mai mult decât orice alt oraș german, ceea ce este potrivit, pentru că chestia a fost inventată aici.

Nu carnea. Scuipa verticală este otomană; tehnica datează din secolul al XIX-lea, când un bucătar din Kastamonu a întors tradiționalul scuipat orizontal în poziție verticală. Ceea ce s-a inventat la Berlin a fost s-o puneți în pâine și să o înmânați cuiva în grabă.

Contul obișnuit îl creditează pe Kadir Nurman, născut la Istanbul în jurul anului 1933, care s-a mutat la Stuttgart în 1960 ca Gastarbeiter și la Berlinul de Vest în 1966. A observat că muncitorii germani aproape că nu aveau timp să stea jos și să mănânce. În 1972, a înființat un stand vizavi de Grădina Zoologică Bahnhof, care vinde carne de kebab în pâine cu ceapă și puțină salată verde - fără sos.

Nu a brevetat-o niciodată.

De asemenea, nu a susținut-o niciodată. Întrebat că este inventatorul, a spus în germană că poate a făcut-o și altcineva, într-un colț ascuns, dar nimeni nu a băgat de seamă — kebab-ul a devenit bine cunoscut prin el. Alții o susțin: Mehmet Aygün spune 1971, pe Oranienstraße; Nevzat Salim spune 1969, la Reutlingen. Asociația producătorilor turci de Döner din Europa i-a acordat lui Nurman un premiu pentru întreaga viață în 2011. A murit la Berlin în 2013.

Astăzi, dönerul este vândut în Vietnam ca mâncare tipică pentru studenți germani.

Un oraș care acum a produs de două ori ceva adoptat de întreaga lume și de două ori nu a reușit să-și păstreze numele pe el.

La 6 aprilie 1916, Consiliul Federal German a adoptat un ordin. La ora unsprezece noaptea, pe 30 aprilie 1916, ceasurile din Imperiul German au avansat cu o oră și au rămas înainte până în octombrie.

Raționamentul a fost cărbune. Europa era în război, iar o oră suplimentară de lumină de seară a însemnat o oră mai puțin de iluminat artificial, ceea ce a însemnat mai puțin cărbune ars în case și mai mult disponibil pentru efortul de război. Aceasta a fost prima ora de vară la nivel național din lume.

Ceea ce sa întâmplat în continuare este partea la care merită să stai.

Au urmat imediat Austro-Ungaria. Marea Britanie a adoptat-o trei săptămâni mai târziu, la 21 mai 1916. Franța a urmat pe 14 iunie. Apoi Belgia, Danemarca, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia, Tasmania, Nova Scotia si Manitoba.

În aproximativ șase săptămâni, o duzină de țări – inclusiv câteva care erau activ în război cu Germania și câteva care se străduiau din greu să stea departe de ea – copiaseră un ordin administrativ german despre ora. Ideea nici măcar nu era germană: un entomolog o propusese la Wellington în 1895 și fusese luat în râs.

Detaliul amar aparține Marii Britanii. Un constructor pe nume William Willett făcea campanie pentru exact acest lucru încă din 1907, când a publicat o broșură intitulată Risipirea luminii zilei. Parlamentul l-a refuzat timp de nouă ani. El a murit în 1915. În anul următor, Marea Britanie a adoptat ideea sa - la trei săptămâni după ce inamicul a făcut-o primul.

Ceasul: fiecare schimbare de ceas de pe Pământ descinde din acel ordin al cărbunelui din 1916. Aproximativ o treime din țările lumii încă o fac de două ori pe an, mutând programul a sute de milioane de oameni cu o oră, de două ori, în fiecare an, pentru totdeauna.

Germania însăși l-a renunțat în 1919. Statele Unite l-au adoptat în 1918 și l-au abrogat în 1919, în mare parte pentru că fermierii îl urau - vacile lor erau în timpul soarelui și nu fuseseră consultate.

Și argumentul nu a fost niciodată soluționat. Turcia a încetat să-și mai schimbe ceasurile în 2016. Brazilia în 2019. Mexic în 2022. Uniunea Europeană a votat pentru abolirea practicii și apoi, ani de zile, nu a reușit să cadă de acord cu ce să o înlocuiască - așa că Berlinul, care a început toate acestea, continuă să-și înainteze ceasurile în fiecare martie.