Ora locală actuală în Londra

Lumina zilei de-a lungul anului în Londra

Știați că?

Timp de 104 ani, o singură familie i-a vândut Londrei ora exactă

Pentru a conduce un taxi negru în Londra, trebuie să promovați un examen numit The Knowledge și rulează din 1865.

Pentru a depăși, trebuie să memorați fiecare stradă pe o rază de șase mile de Charing Cross. Adică aproximativ 25.000 de străzi. De asemenea, trebuie să aflați locațiile a aproximativ 20.000 de repere — muzee, ambasade, teatre, cluburi, secții de poliție — și 320 de rute stabilite, canonizate de Transport for London într-un document cunoscut sub numele de Cartea Albastră.

Candidații circulă prin oraș cu mopede cu un clipboard legat de ghidon, până la cincisprezece ore pe zi, spunând cu voce tare numele străzilor pe măsură ce merg. Majoritatea le ia trei până la patru ani. Cel mai repede pe care l-a făcut cineva este optsprezece luni. Aproximativ jumătate nu termină niciodată.

Examenele se numesc apariții. Un examinator numește două puncte la întâmplare, iar candidatul declară calea cea mai scurtă dintre ele. Singura hartă permisă este cea din capul lor.

Și schimbă capul. Într-un studiu de la University College London, optzeci de cursanți au fost scanați cu creier înainte de a începe, alături de un grup de control. Nu a fost nicio diferență de la început. Patru ani mai târziu, cursanții care s-au calificat au arătat o creștere măsurabilă a materiei cenușii în hipocampul posterior - regiunea asociată cu memoria spațială. Cei care s-au antrenat și au eșuat nu au arătat nimic. Nici controalele. Când taximetriștii se retrag, se micșorează.

Ceasul: care este a doua oară când Londra a rezolvat o problemă punând răspunsul în interiorul unei persoane și punându-l să se plimbe cu el.

În 1836, Astronomer Royal de la Greenwich a avut o problemă: ceasornicarii continuau să bată la ușa Observatorului pentru a întreba cât este ceasul. Așa că a înființat un serviciu de abonament și a pus un asistent, John Henry Belville, responsabil de acesta.

Belville a primit un cronometru de buzunar realizat de John Arnold în anii 1790. Toată lumea îi spunea Arnold. O dată pe săptămână, îl verifica pe Arnold cu ceasul principal al Observatorului – cu o precizie de o zecime de secundă – și apoi o plimba prin Londra până la aproximativ 200 de abonați, care își setau propriile ceasuri uitându-se la el.

El a murit în 1856. Văduvei sale, Maria, i s-a refuzat o pensie, așa că a făcut lobby pentru această slujbă și și-a oferit ea însăși timpul în jurul Londrei până când s-a pensionat în 1892, la vârsta de 81 de ani. Fiica ei Ruth a preluat-o apoi, în vârstă de 38 de ani, și l-a purtat pe Arnold prin London Docks, Clerkenwell, West End și Baker Street pentru încă alți ani.

Ruth s-a pensionat în 1940, la vârsta de 86 de ani. Afacerea funcționase de 104 ani cu un singur ceas de buzunar.

Partea cea mai bună: o firmă rivală, Standard Time Company, a distribuit timpul prin telegraf electric și a desfășurat o campanie în sălile de curs și în ziare pentru a o discredita pe femeia care purta ora în geanta de mână. Nu au scos-o din afacere. Arnold se află acum la Muzeul de Știință.

În 1884, la o conferință de la Washington, douăzeci și două dintre cele douăzeci și cinci de țări au votat ca longitudinea zero să treacă prin Airy Transit Circle din Greenwich. Fiecare fus orar de pe Pământ – inclusiv cel în care citiți acest lucru – este măsurat din acea linie.

Ceea ce este amuzant, pentru că linia este în locul greșit.

Celebra bandă de alamă pe care turiștii o calcă pentru fotografii se află la aproximativ 102 metri vest de locul unde GPS-ul spune că zero este. Aceasta nu este o eroare făcută de nimeni. Airy și-a nivelat telescopul în 1850 folosind un bazin de mercur, care se aliniază la gravitația locală – iar gravitația locală la Greenwich nu îndreaptă exact spre axa Pământului. Ambele linii sunt corecte. Ei doar răspund la diferite întrebări.

Cea mai fotografiată linie din lume se află la o distanță de 102 de metri și, oricum, întreaga planetă își pune ceasul după ea.