Ora locală actuală în Beijing

Lumina zilei de-a lungul anului în Beijing

Știați că?

China a comasat cinci fusuri orare într-unul și nu s-a mai uitat înapoi

Pentru a cumpăra o mașină pe benzină în Beijing, trebuie mai întâi să câștigi la loterie.

Orașul a introdus o cotă pentru plăcuțele de înmatriculare în 2011 pentru a încetini creșterea vehiculelor și smogul. Plăcuțele sunt alocate prin tragere la sorți, iar de atunci cotele s-au prăbușit constant. În ianuarie 2011, un solicitant avea o șansă de aproximativ 9,4%. Până în decembrie 2012 era de 1,4%. La sfârșitul lui 2019 era de circa 0,2%.

Într-o rundă din iunie 2018, mai mult de 2,8 milioane de oameni au concurat pentru 6.333 de numere de înmatriculare — o șansă de bază de 1 la 2.031, pentru că cei care participă de mult timp primesc o pondere suplimentară la tragere. Cota de mașini convenționale a fost redusă de la 90.000 pentru 2017 la sub 40.000. Înregistrările anuale permise au scăzut de la 240.000 la 100.000.

Timpul mediu la coadă este de 26 de luni. Lista de așteptare a vehiculelor electrice a trecut de 400.000 de persoane, celor din spate li sa spus să se aștepte până la opt ani.

În jurul asta a crescut o întreagă economie secundară. Au apărut agenții pentru a conecta cumpărătorii cu suporturile de plăcuțe existente – se pare că aproximativ 15.650 USD pentru o placă electrică și 22.700 USD pentru una pe benzină. Unii oameni înregistrează mașini pe numele unui soț, iar căsătoriile contractate special în acest scop au fost raportate la aproximativ 2.845 USD pe an, sau 9.816 USD pentru cinci ani. Alții cumpără plăcuțe din afara Beijingului pentru aproximativ 250 USD, le închiriază de la reprezentanțe sau cumpără mașini second-hand care vin cu una atașată.

Există o descoperire cu adevărat ciudată îngropată în literatura academică. Deoarece așteptarea medie este de peste doi ani, oamenii își construiesc obiceiuri de non-conducere în timp ce stau la coadă. Un studiu a constatat că, după o așteptare standard de 26 de luni, probabilitatea ca un câștigător să treacă efectiv la conducere scad cu 16% - reducând kilometrajul anual al vehiculului al orașului cu 8,48 milioane de kilometri.

Loteria funcționează parțial dacă durează atât de mult încât oamenii încetează să-și dorească premiul.

O loterie cu plăcuțe de înmatriculare produce o piață a căsătoriilor false. Un singur fus orar național produce o a doua oră națională. În ambele cazuri sistemul oficial se menține, iar unul paralel crește alături de el.

China are aproximativ 5.000 de kilometri lățime, de la aproximativ 73° est până la 135° est. Este suficient de largă pentru cinci fusuri orare și între 1918 și 1949 le-a avut, mai întâi ca propunere, iar din 1939 oficial.

În 1918, Observatorul Central al Republicii Chineze a propus cinci zone, oficializate ulterior:

• Kunlun — UTC+5:30
• Sinkiang–Tibet — UTC+6
• Kansu–Szechwan — UTC+7
• Chungyuan — UTC+8
• Changpai — UTC+8:30

Trei ore de la un capăt la altul al țării.

În 1949, nou înființată Republica Populară, le-a desființat pe toate cele cinci și a pus întreaga țară pe un singur ceas: Ora Beijingului, UTC+8. O directivă a Consiliului de Stat din mai 1980 a reafirmat-o. De atunci, China a funcționat pe un singur fus orar - nicio variație regională și nicio ora de vară, în afară de un scurt experiment între 1986 și 1991.

Pentru scară: Statele Unite învecinate au aproximativ aceeași lățime și utilizează patru zone. Rusia folosește unsprezece. China folosește unul.

Ceasul: efectul este cel mai vizibil la capătul vestic.

În Kashgar, în Xinjiang, soarele în mijlocul iernii nu apare decât în jurul orei 10 dimineața, pe lângă ceasul oficial, și apune în jurul orei șapte și jumătate seara. Oamenii se trezesc în întuneric, iau micul dejun în întuneric și încep ziua de lucru înainte de răsărit, pentru că ceasul de pe perete spune că este timpul.

În practică, o a doua oră neoficială este utilizată pe scară largă în Xinjiang — Ora Xinjiang sau Ora Ürümqi, stabilită cu două ore în spatele Beijingului, la UTC+6, care se potrivește mult mai strâns cu soarele local. Beijingul a aprobat folosirea ei civilă în 1986, dar căile ferate, zborurile și administrația funcționează în continuare după ora Beijingului. Este pur și simplu pe care se desfășoară o mulțime de viață de zi cu zi.

Rezultatul practic este că oamenii de acolo trebuie să stabilească în mod obișnuit la ce ceas se referă ora întâlnirii. Rezidenții pe termen lung descriu un obicei standard: trimiteți mesaje cu o jumătate de oră înainte de o întâlnire pentru a vă întreba, politicos, dacă vă gândiți amândoi la aceeași oră.

Și software-ul lumii știe despre ambele. Baza de date internațională a fusului orar poartă `Asia/Shanghai` pentru ora națională oficială - și, de asemenea, poartă `Asia/Urumqi` la UTC+6, astfel încât sistemele pot reprezenta o oră regională care coexistă cu ora națională oficială.