Ora locală actuală în Viena

Lumina zilei de-a lungul anului în Viena

Știați că?

Viena a construit un ceas ca să celebreze un imperiu, iar acesta a pornit în anul în care imperiul s-a sfârșit

Orașul Viena deține aproximativ 220.000 de apartamente.

Aceștia se află în mai mult de 2.300 de clădiri municipale și adăpostesc peste 500.000 de persoane - ceea ce face din administrația orașului cel mai mare proprietar municipal din Europa. Adăugați aproximativ 200.000 de locuințe cooperative construite cu subvenții ale orașului și ajungeți la o cifră izbitoare: undeva între jumătate și 60% din totalul vienezilor trăiesc în locuințe subvenționate.

Doar aproximativ 20% dintre locuitorii Vienei își dețin casa. Pentru Austria în ansamblu, cifra este de aproximativ 51%. Viena este un oraș al chiriașilor și pare mulțumit să fie unul.

A fost construit intenționat și încet. Social-democrații au câștigat primele alegeri postbelice din Viena în 1919, moștenind un oraș în care supraaglomerarea era atât de gravă, încât tuberculoza era cunoscută drept „boala vieneză”. Primul lor program de locuințe a cerut 25.000 de apartamente în cinci ani. Până în 1935, aproximativ 11% din populație locuia în aproximativ 400 de moșii municipale. După cel de-al Doilea Război Mondial, orașul a construit alte 96.000 de apartamente între 1947 și 1970 și nu a vândut niciodată stocul - nici în anii 1980, nici în anii 1990, nici de atunci.

Karl-Marx-Hof, deschis în 1930, rulează pe mai mult de un kilometru și conține peste 1.200 de apartamente. La deschidere, primarul Karl Seitz a spus că „când nu mai suntem aici, aceste pietre vor vorbi pentru noi.”

Ceasul: care este un lucru util de știut înainte de a privi ce a pus Viena pe cel mai faimos ceas al său.

La Hoher Markt, cea mai veche piață din Viena, un ceas Art Nouveau se întinde pe un pod de zece metri între două jumătăți ale clădirii unei companii de asigurări. A fost proiectat de pictorul Franz von Matsch, comandat de compania de asigurări Anker, și construit între 1911 și 1914. Este cunoscut sub numele de Ankeruhr.

Mecanismul este o paradă. Douăsprezece figuri istorice — Marcus Aurelius, Carol cel Mare, Maria Tereza, Haydn și alții — traversează cadranul de patru metri, câte unul pe oră, toată ziua. La prânz, toate cele douăsprezece procesează pe rând, fiecare însoțit de muzică din propria epocă. Spectacolul durează aproximativ zece minute și încă atrage o mulțime în fiecare zi.

A fost construit pentru a plimba secolele Habsburgilor peste un pod, o dată pe oră, pentru totdeauna.

Apoi, primul război mondial a oprit totul.

Între finalizarea sa și 1918, ceasul a mers de de două ori. O dată la ziua de naștere a împăratului Franz Joseph, în 1915, și o dată la ziua lui, în 1916. Asta a fost. Un monument al continuității imperiale, aprins de două ori ca un gest de naștere, într-un război care dărâma imperiul pe care îl comemora.

Ankeruhr a intrat în funcțiune cu normă întreagă în 1918 - anul în care Imperiul Austro-Ungar a încetat să mai existe. În anul următor, partidul care va petrece secolul următor construind 220.000 de apartamente a câștigat orașul.

A fost o ajustare. Muzica amiezii fusese Imnul Imperial. Ne-a mai rămas niciun imperiu pentru a avea un imn, acesta a fost înlocuit cu o selecție din „The Creation” a lui Haydn. Compozitorul a rămas același – Haydn scrisese și Imnul Imperial, iar Haydn este el însuși una dintre cele douăsprezece figuri care trec peste pod.

Viena este unul dintre puținele orașe în care ceasul local este mai degrabă o piesă de teatru civic decât o infrastructură. Ankeruhr nu este exact la secunda, nu se sincronizează cu nimic și nu încearcă.

Are o singură slujbă și este una ciudată: să vă reamintesc, o dată pe oră și în mod corespunzător la prânz, că secolele trec, indiferent dacă cineva urmărește sau nu. Imperiul pentru care a fost construit a durat patru ani după ce ceasul a fost terminat. Ceasul merge acum de mai bine de o sută.