Ierusalim

Știați că?

Un oraș în care fiecare clădire trebuie să poarte aceeași piatră

În 1918, Ronald Storrs – pe atunci guvernatorul militar britanic al Ierusalimului – a emis un regulament care impune ca clădirile din oraș să fie acoperite cu calcar local. Făcea parte dintr-un plan general elaborat de Sir William McLean, la acea vreme inginer al orașului Alexandria, cu contribuția arhitectului Arts and Crafts C. R. Ashbee.

Regula a supraviețuit administrației care a făcut-o. A fost continuat de fiecare autoritate ulterioară și rămâne în legea municipală astăzi.

Materialul este o familie de calcare palide și dolomite extrase din Dealurile Iudeei, formate în Cretacicul târziu. Varietatea arhetipală este meleke, un calcar alb care taie curat în blocuri mari și a fost folosit încă din antichitate — din ea este construit Zidul de Vest. Când soarele slab lovește fațadele crem și roz, întreg orașul capătă turnarea aurie din spatele expresiei Ierusalim de Aur.

Regulamentul a fost modificat în mod repetat. Ordonanța din 1936 impunea ca pereții exteriori să fie construiți din piatră. Planul general din 1944 impunea doar ca pereții exteriori, coloanele și orice zid orientat spre drum să fie fațate cu piatră naturală pătrată - ceea ce a redus piatra de la structură la placare, în mare parte pentru că betonul armat devenise ieftin și disponibil.

Este încă aplicat. Biblioteca Națională a Israelului, finalizată în 2023 după un design de Herzog & de Meuron, este îmbrăcată în ea. Începând cu anul 2000, în Cisiordania operau aproximativ 650 de întreprinderi de tăiere a pietrei, producând piatră roz, nisip, aur și alb murdar.

Peste un secol, în timpul mai multor schimbări de administrare, a respectat o regulă despre cum trebuie să arate exteriorul unei clădiri.

Ceasul: întrebarea când se schimbă ora s-a menținut mai puțin constant.

Israelul și teritoriile palestiniene folosesc ambele UTC+2 iarna și UTC+3 vara, sub diferite denumiri - Ora standard a Israelului și Ora de vară a Israelului pe de o parte, Ora Europei de Est și Ora de vară a Europei de Est, pe de altă parte.

Datele au fost adesea diferite.

Până în 2013, ora standard israeliană a fost reluată în noaptea de sâmbătă înainte de Yom Kippur, astfel încât postul – care este stabilit până la căderea nopții – să înceapă și să se încheie cu o oră mai devreme. Deoarece calendarul ebraic este lunar, Yom Kippur poate cădea oriunde de la mijlocul lunii septembrie până la jumătatea lunii octombrie, ceea ce însemna că Israelul a revenit uneori la ora standard cu până la șase săptămâni înaintea celorlalte țări. Data a devenit un subiect recurent al negocierilor de coaliție; un amendament din 2005 a redus ora de vară cu 23 de zile. În 2013, Knesset a fixat perioada de la ultima duminică din martie până la ultima duminică din octombrie, aliniându-se cu Europa.

Teritoriile palestiniene își stabilesc propriile date. În 2021, au încheiat ora de vară pe 29 octombrie, cu două zile înaintea Israelului. În 2023 cei doi au fost la oră diferită timp de 24 de ore. Și în 2011, Cisiordania și Gaza au rulat în timpuri diferite una față de cealaltă, după ce autoritățile din Ramallah au mutat ceasurile după Ramadan și autoritățile din Gaza nu au urmat.

Un oraș în care legea a fost fără ambiguități de peste o sută de ani cu privire la ce trebuie făcut fiecare zid și unde răspunsul la ce oră a depins uneori de biroul care a emis anunțul.

Lumina zilei de-a lungul anului în Ierusalim